de multe ori cand ascult muzica, ceea ce ma atrage cel mai mult e sound-ul mai aparte al unei melodii, vocea deosebita, cate un solo mic ascuns prin ceva melodie, cate o combinatie f ingenioasa intre voce si instrumente, etc … adica sa fie ceva care ma faca atent in afara de versuri. Skunk Anansie au intrunit aproape toate aceste criterii de la primul lor album pe care l-am ascultat, au venit la vremea lor cu ceva aproape nemaiauzit pana atunci de mine si am ramas marcat pana astazi.
in primavara cautam cu ioana un loc unde sa mergem sa mancam ceva lejer seara, altceva decat lista de vreo 10 locatii unde mergeam tot timpul. am zis sa fie ceva nemaincercat … a iesit vzd’s. acesta e un fel de baro-restaurant, la parter sunt multe mese inghesuite cu lume care mai mult stau la o bere inghesuind la randul lor o scena micuta aflata langa geam si unde se canta week-end de week-end, iar la balcon sunt cusete cu banchete si mese unde poti sa mananci o salata sau un burger mai in liniste. ei bine nu asta m-a impresionat la bar, ci afisele (mai bine zis unul din ele) ce erau puse sus deasupra barului si care anuntau concertele ce au avut loc in decursul vremii in local. e bine pe acel afis scria faith no more. am zis wow, ce tare, faith no more in barul asta uitat de lume in oklahoma city si el la randul lui un oras uitat de lume (nebatut de formatii prea mari). ajuns acasa am inceput sa investighez pe internet sa vad cand sa fi fost acel concert, cu greu am gasit o notita mica despre un concert red hot chili peppers ce avea in deschidere pe necunoscutii, in acea vreme, faith no more - era vorba despre anul 1987 !!!
mai jos primele doua melodii din concertul de reuniune din acest an. acum 11 ani au zis sa ia o pauza si nu am crezut ca o sa-i mai vad vreodata impreuna, la fel ca si pe cei de la dead can dance. se pare insa ca ce e bun trebuie sa reapara
am gasit acuma si o inregistrare de vineri seara de la concertul la care am fost si noi , iar mai jos lista melodiilor cantate:
prima repriza:
1. Dance Me to the End of Love
2. The Future
3. Ain’t No Cure for Love
4. Bird on the Wire
5. Everybody Knows
6. In My Secret Life
7. Who By Fire
8. Chelsea Hotel #2
9. Hey, That’s No Way to Say Goodbye
10. Anthem
a doua repriza:
11. Tower of Song
12. Suzanne
13. The Gypsy’s Wife
14. The Partisan
15. Boogie Street (Sharon Robinson solo)
16. Hallelujah
17. I’m Your Man
18. A Thousand Kisses Deep (recitation)
19. Take This Waltz
primul bis:
20. So Long, Marianne
21. First We Take Manhattan
al 2lea bis:
22. Famous Blue Raincoat
23. If It Be Your Will (the Webb sisters duet)
24. Democracy
al 3lea bis:
25. Lullaby
26. Closing Time
al 4lea bis:
27. I Tried to Leave You
28. Whither Thou Goest
se pare ca nimeni si nimic nu-l pot opri pe leonard cohen sa mai cante. la cei 75 de ani ai sai a reusit sa ne impresioneze vineri seara cu un concert de aproape 3 ore!!! a avut un inceput mai nesigur din punctul de vedere al vocii dar melodiile alese au compensat din greu: dance me to the end of love, the future, bird on a wire, … dupa care am pierdut sirul . ne-am lasat incet angrenati in savurarea concertului, bucuria de a auzi inca o melodie din cele preferate cantate sau supriza cate unui solo de bandurria (un fel de chitara spaniola), de saxofon sau de muzicuta. desi cohen era vedeta concertului, el nu s-a lasat pana nu si-a scos in evidenta macar de doua ori fiecare persoana din formatie (aprox 10) lasandu-i pe fiecare sa aibe momentul lor de glorie. spre final cohen era in forma perfecta si parea ca nu vrea sa mai incheie concertul, a facut-o insa dupa al 5lea bis cred. e foarte greu sa zic ce mi-a placut mai mult, mi-a placut absolut totul dar mai ales gandul ca omul era acolo si el pe scena si canta intr-o oarecare masura pt mine.
inchei cu un mic citat din concert: “… de 15 ani de zile nu am mai fost intr-un turneu, … eram un tanar rebel pe atunci, cu multe vise si sperante …”
ca si un bonus la talentul in ale cantatului, irlandezii imi par una din putinele natii care pot pune la fel de mult suflet atat in cantecele vesele cat si in cele triste. poate e clima, poate e relieful sau poate doar istoria zbuciumata e de vina si ia invatat ca bucuriile se savureaza cu lingurita in timp ce tristetea se bea la halba. tot asa am incercat sa fac si eu selectia: pt inceput unpic de veselie cu chieftains impreuna cu the coors, iar in continuare sinead o’connor si apoi cranberries.
