geOrrge’s experiences

nu e nici o metafora in titlu, chiar am fost in barlogul diavolului (Devil’s Den State Park, Arkansas) si chiar de halloween, adica week-endul ce tocmai a trecut. Ioana chiar isi facea griji sa nu aiba careva idei proaste de sperietori pt ca urma sa mergem cu cortu in spate impreuna cu ceva oameni de la un club de plimbareli din oklahoma. se pare ca persoanele cu care am fost au fost chiar de treaba, asa ca ne-am simtit bine si ne-am bucurat de vremea foarte frumoasa ce am avut-o.

tura a insemnat in parcurgerea unui traseu de ~12 mile (~20 km) prin muntii Ozark undeva la marginea dinspre Oklahoma a statului Arkansas. se pare ca ducem lipsa mare de mers cu rucsacul si cortul in spate pentru ca nu a fost chiar floare la ureche, dar nici poteca nu ne-a ajutat foarte mult. frunzele acopereau destul de bine poteca astfel ca era greu sa observi pe unde sunt pietrele ascunse - si erau destule. pe langa asta cu o zi inainte plouase foarte mult, asa ca in multe locuri o luam pe langa poteca pentru a ocoli baltile mari sau chiar zone de noroi. totusi vremea in cele doua zile a fost foarte frumoasa, soare, senin si undeva pe la 18 grade. seara de sambata am pus cortul cu totii la confluenta a doua paraie, si dupa ce am mancat fiecare ce si-a adus ne-am pus la povesti in jurul focului pana pe la 11 noaptea unii. ne-a ajutat si luna plina si multele povesti cu iz de halloween. defapt acestea au constat in cum sa diferentiem daca in timpul noptii va veni in vizita un big-foot (yeti al padurilor), un extraterestru sau clovnul de la McDonalds. pentru linistea voastra iata si semnalele: big-footul vine aruncand cu pietre (dar mici astfel incat sa sara inapoi din panza de cort) inspre cort si scotand sunete de bufnita, extraterestrul vine aruncand cu betigase (insa cum e mic si cu capul mare nu poate fugi bine prin padure, plus are nasul mic si isi pierde usor respiratia), iar clovnul vine aruncand ba cu nasuri rosii de clovn ba cu bilele cu care face jonglerii … numai stiu insa daca si scoate ceva sunete. oricum multi au zis ca le-ar fi mai frica de clovnul de la McDonalds decat de big-foot.

duminica am facut restul traseului insa nu fara mici peripetii cauzate de o catarare pe niste bolovani pe care curgea apa, sau de zecile de copaci cazuti fix pe poteca, transformandu-ne plimbarea intr-o veritabila cursa cu obstacole. am razbit totusi inapoi la masini unde am mai facut o poza cu tot grupul, am mancat toti cate un hamburger in cinstea plimbarii si am plecat catre cashile noastre. noi insa am fost mai cu mot si am urcat pe cel mai inalt punct al statului Arkansas. acesta e pe muntele Magazine si e accesibil cu masina. am ajuns numai bine fix dupa ce apusese soarele, dar tot ne-am bucurat de piesajul rosiatic.

vezi toata galeria de poze »

am mai trecut un hop, sa mergem cu barca pe un rau cale lunga. aveam de ales intre caiac, canoe (barca), raft (barca gonflabila) si chiar colac (pt distante mai scurte si fara nici unpic de control ). cum eram 10 oameni din care 4 erau copii chiar mici si toti eram la prima incercare am ales 2 barci gonflabile in care ne-am incarcat tot calabalacul: vreo 3 cutii cu bauturi si mancare la rece plus alte genti cu treburi trebuincioase. de ce 3 cutii cu racoritoare? pt ca aveam sa mergem pe rau aproximativ 10 km (noi am fi vrut tura 20 km dar am ajuns prea tarziu si nu ne-au mai lasat), iar soarele era sus si puternic.

pot spune ca a fost super, odata intrati la apa am legat cele doua barci una de alta pt a fi impreuna tot timpul si ne-am lasat mai mult dusi de curent la vale. intre timp admiram malurile impadurite ale raului, peretii stancosi care strajuiau raul din cand in cand, bancurile de besti mici urmate de bancuri de pesti mari si chiar foarte mari care incercau sa fuga din calea barcilor noastre sau alte barci si caiace si colaci ce pluteau la vale cu lume fericita sa petreaca o zi de vara in aer liber. nici nu v-am zis unde am fost , pe raul Illinois in partea de nord-est a statului Oklahoma, in apropierea oraselului Tahlequah. am avut parte si de probleme, inevitabil, de cateva ori ramanand blocati in copacii cazuti in rau, sau chiar impotmoliti in vreo zona cu apa foarte mica, dar totul a decurs lejer iar prin zonele cu apa mai rapida au fost chiar faine.

pana la urmatoarea tura cu barcile, probabil candva peste o luna, va las cu putinele poze facute.

vezi toata galeria de poze »

tacere mare pe aici de o vreme, probabil din cauza caldurii. credeti-ma, mai bine e sa fie -20 de grade afara decat 40 de grade, stiti de ce? pt ca daca e frig macar poti sa iti iei 10 geci pe tine si tot poti sa te simti relativ ok in aer liber, dar la 40 de grade plus nu prea ai 10 randuri de piei de dat jos ca sa simti ceva briza racoroasa.

defapt vruiam doar sa zic despre vizita Ioanei in Vancouver cu ocazia unei conferinte la care a participat. noroc ca nu m-a convins si pe mine sa merg cu ea ca probabil acum va scriam de acolo, ca sigur nu ne intorceam la cat de frumos arata orasul (cel putin din poze pt mine).

vezi toata galeria de poze »

pentru ultimul episod despre marea aventura in vestul salbatic american am pastrat locatiile mai mici pe care le-am vizitat din goana masinii. pe langa locurile prezentate deja, Marele Canion, Monument Valley si Ouray, am mai vizitat tot felul de orase si zone interesante. una din primele opriri de pe drum am facut-o in Gallup, un orasel aflat in statul New Mexico dar chiar la granita cu statul Arizona. orasul este cunoscut ca un punct important de plecare a produselor facute de catre indieni. am intrat intr-o gramada de magazine cu covoare, bijuterii, picturi si alte lucruri facute de indieni navajo, hopi sau de multe alte neamuri, si ne-am ales dintre toate doar o pictura in nisip desi ne-ar fi placut poate mai mult un covoras de lana frumos lucrat dar cam scump ($300 cel mai ieftin si mai mic, $1000 ceva mai marisor).

la nici 30 de minute de Monument Valley am vizitat un canion sapat de raul San Juan (Sf. Ioan). canionul este numit Goosenecks (gaturile de gasca) datorita formei sale sinuoase. privelistea este spectaculoasa si te face sa te gandesti cum de poate natura sa creeze atatea lucruri frumoase si interesante.

dupa ce am parasit statul Colorado si am mai trecut peste ceva munti in New Mexico, ne-am oprit din nou la podul peste cheile raului Rio Grande (Rio Grande Gorge), iar apoi am oprit cat de o plimbare de seara in centrul Taos-ului pentru a privi mai pe indelete arhitectura locului.

Cadillac Ranch (Ferma Cadillacelor) a fost ultima oprire notabila. eram deja in Texas si parca simteam aerul de Oklahoma in zare, asa ca nu am stat decat atata cat sa admiram vechile Cadillace infipte in pamant si colorate in toate culorile pamantului. numai stiu exact cand au fost plantate masinile, proprietarul insa lasa lumea sa viziteze gratuit locatia si incurajeaza pe toata lumea sa picteze ce vor si cu ce vor masinile. din cand in cand, odata la cativa ani, masinile sunt revopsite intr-o singura culoare pentru ca apoi sa incepe un nou ciclu artistic … ioana si-a lasat si ea amprenta pe una dintre masini.

vezi toata galeria de poze »

ca punct final al excursiei am decis sa ne relaxam pentru cateva zile in racoarea muntilor Colorado, si greu puteam gasi o solutie mai buna decat Ouray, numit si Elvetia Americana. a fost interesanta trecerea relativ rapida (4-5 ore) de la peisajul martian din Monument Valley la cel verde crud de primavara timpurie al Muntilor Stancosi. pentru a urca in munti am abordat din nou San Juan Skyway pe care am mai fost acum 3 ani intr-o excursie fulger de 2 zile jumate. de data asta insa am mers mai catinel si ne-am bucurat cate putin de aerul de munte si de crestele inzapezite si vizitand Telluride, un orasel statiune aflat in inima muntilor.

am regasit Ouray-ul exact asa cum ni-l aminteam de acum 3 ani, cu toate casele inghesuite intre culmile inalte ale muntilor care parca vor sa inghita orasul cu totul. peisajul era superb, totul era verde iar multi copaci infloriti, cascade si cascadute sau paraiase de primavara brazdau toti versantii, iar varfurile muntilor aveau inca multa zapada pe ele. odata ce vezi cum e asezat orasul nu te mai miri de ce i se spune Elvetia Americana.

in Ouray am stat 2 zile jumate pe care le-am umplut cu trasee pe munte si plimbari seara prin orasel. traseele nu au fost foarte usoare, in special pentru ca trebuie sa urci mult drept in sus din oras, dar cu totii am facut fata cu brio - am avut insa unpic de emotii pentru parintii Ioanei care nu mai sunt foarte in forma. ca sa va faceti o idee de abruptul ce trebuia urcat pe aproape oricare din trasee sa va ganditi ca Ouray-ul se afla pe la 2350 m altitudine, iar unul din traseele ce le-am facut ne-a dus pana la 3050 m altitudine. am avut si noroc sa prindem perioada fix dintre sezoane (iarna - vara), astfel ca putem spune ca am avut statiunea numai pt noi, rareori mai intalnindu-ne cu oameni pe trasee, in timp ce prin oras nu am avut parte de multimi de oameni. asa ca am avut toate cascadele numai pentru noi

dupa cele 3 nopti dormite in Ouray, ne-am continuat drumul spre Durango terminand astfel bucla numita San Juan Skyway. bucata de sosea dintre Ouray si Durango se mai numeste si Million Dollar Highway (soseaua de un milion de dolari) din cauza privelistilor superbe ce le poti vedea - si am vazut o gramada. chiar daca ziceam ca sezonul de vara era inca neinceput, soseaua era destul de circulata atat de masini si motociclete, cat si de biciclisti - numai cat am coborat noi pana in Durango am numarat aproape 200 de biciclisti care urcau dinspre Durango pana sus in Ouray. inainte sa o luam spre casa ne-am oprit unpic prin Durango, un orasel turistic dragut in care am facut mici cumparaturi prin magazinele de munte. de aici am plecat spre New Mexico urmand sa mai dormim o noapte pe drum undeva pentru ca duminica seara sa ajungem inapoi acasa. am mai vizitat si alte mici puncte pe drum, dar despre ele voi scrie in ultimul episod al excursiei

vezi toata galeria de poze »