enigme muzicale
muzica ar trebui creata intai si intai pentru placerea proprie a autorului, iar atata timp cat acesta (autorul) este multumit de realizarea sa, numai atunci ar trebui sa ofere si altora creatia sa. evident ca toti muzicienii (solo sau in cadrul unei trupe) o sa zica acest lucru, dar cati dintre ei chiar si fac asa? cati dintre ei isi asculta propriile melodii mult timp dupa realizarea lor? nu ma refer la creatiile din primii … hai sa zicem … 5 ani de activitate, cand entuziasmul inceputului de drum are o forta nebanuita. ma refer asa, dupa vreo 10-15 ani de activitate, cand monotonia este cel mai mare dusman. cati mai creeaza ceva pentru ei si nu pt fani? credca foarte putini. citeam zilele trecute in EvZ un foarte bun interviu cu michael cretu, omul din spatelei enigmei (pt cine nu stia deja) si ma minunam de energia din el, de constiinciozitatea aplicata in muzica sa chiar dupa aprope 20 de ani de Enigma si mai ales de faptul ca prefera sa ramana in umbra muzicii sale.
enigma mi-a placut de la inceput, de la primul album. cu toate ca acel album avea tente cam disco pentru adolescentul din mine de atunci (in acei ani eram mai mult cu rockul si de multe ori refuzam orice nu avea una sau doua chitari, un bas, tobe si voce) dar sunetul gregorian, combinatiile de voci si instrumentele nu m-au facut decat sa deschid mai bine urechile. al doilea album l-am cam sarit, mi-a ramas in memorie doar cu batranul care intinereste in acel videoclip. al treilea album insa mi-a deschis complet ochii si urechile, atunci am inceput sa ascult cu adevarat enigma. in orice caz enigma a inceput de atunci sa reprezinte ceva special pt mine, o muzica ce ma lasa sa visez, o muzica ce ma face sa ies afara si sa traiesc fiecare moment.
