geOrrge’s experiences

ne-am hotarat sa tinem iara pestisori . dupa ce in prima incercare de acuma mai bine de un an am reusit sa omoram 4 sau 5 guppy pentru ca apa din acvariu nu era tocmai buna (nu schimbati niciodata toata apa din acvariu ), am zis sa facem totul ca la carte de data asta. am instalat acvariul si l-am lasat vreo 2 saptamani sa se regleze, si am mers fericiti la magazin sa ne luam 2-3 pestisori pentru inceput. din pacate apa din acvariu era inca destul de toxica (nitritii mari, pt experti) asa ca la sfaturile celor de la magazin am zis sa mai asteptam unpic … dupa o saptamana apa tot asa proasta, cum insa nu mai aveam rabdare am zis sa incercam 3 neoni tetra. au rezistat eroic saracii vreo 2 saptamani dupa care au murit si ei. cu numarul total al victimelor de 7-8 victime deja am zis ca sa incercam totusi sa aducem apa la parametrii buni inainte sa mai luam altii.

culmea culmilor, la nici doua zile dupa ultimul deces apa a iesit la teste perfecta … asa din senin. youhuuuuu si la magazin . ne-am ales cu 3 pestisori noi: 2 tetra cu “penaj” mare (unul alb si altul negru) si un serpae tetra (rosu). toti 3 par inca fericiti si mananca de zor, din pacate se cam si bat intre ei. sper ca asta sa-i faca doar mai rezistenti. deja planificam cu ce mai completam populatia, dar asta abia peste vreo luna.

ok a venit si ultima zi, si ca totusi sa ne para rau ca e ultima zi vremea este superba, cerul albastru si soarele sus pe cerul plin de nori albi si pufosi. din pacate nu mai aveam vreme de mers pe poteci si ne-am limitat programul zilei la drumul spre casa (8 ore) plus un mic ocol (2-3 ore) pe la sandia peak - o alta statiune de ski care e chiar deasupra albuquerque-ului (cel mai mare oras new mexican). pana la sandia peak am luat-o pe o alta sosea “pitoreasca” (turqoise trail daca imi aduc bine aminte) unde am putut admira delusoarele aride pline de bube (nume dat de ioana tufelor de acest fel). am serpuit bine printre aceste dealuri si rare localitati cam uitate de lume si vreme ratatnd din nou vizitarea unui pueblo vechi. poate odata si odata reusim sa o facem si pe asta si sa va aratam si poze mai bune cu arhitectura new mexicana.

urcati sus la sandia peak am zis ca facem pauza de masa avand in vizor feliile de pizza ramase de-cu-seara. la baza partiilor nu era mare lucru de facut decat ori sa iei telescaunul pana sus, sa inchiriezi biciclete sa te dai pe partii dar tot cu telescaunul urcai, sau sa te intorci in masina si sa pleci. am ales prima varianta si ne-am cocotat si noi pe un scaun tras pe sarma. parca e altceva decat iarna cu schiurile in picioare . am admirat peisajul si traseele de biciclete nu fara a ingheta bine pana sus. telescaunul nu era unul foarte rapid asa ca am cam tot sperat la soare, dar el nu si si nu - statea bine mersi la umbra.

… pauza de o mica lectie de turism: ai o statiune de ski cu partii nici multe nici putine, plus o panorama frumoasa. iarna e bine, lumea vine la tine mai ales ca esti la doi pasi de un oras marisor, zapada ai suficienta si daca nu ai si tunuri sa ajuti natura. toate frumoase pana aici si pana nu vine primavara, vara sau si mai rau, toamna. ce te faci dupa iarna? ei bine trasezi frumos peste partii o retea buna de piste de biciclete atat pentru oameni normali (in zig-zag) cat si pentru maniaci (drept in jos). mai faci un centru mare de inchirieri de bicilete atat jos cat si sus si deja afacerea parca e mai frumoasa. data viitoare testam si noi pistele alea, nu trebuie decat sa mergi la vale, ai poteca calcata bine deci nu ai cum sa ratezi, efortul nu e prea mare ca mai mult mergi la vale … deci o activitate placuta pentru orice fel de categorie de turisti. daca primavara si vara esti feriticit ca ai iarba verde si floricele prin toate poienile, toamna profiti de padure si de faptul ca frunzele se usuca si isi schimba si ele culorile. promovezi zona ca cel mai bun loc de privit culorile toamnei din telescaun, eventual mai aranjezi si de un balloon fiesta si numai ai nici o grija. daca s-ar auzi astea si prin romania in locatii cum ar fi suior/mogosa, baisoara, parang, straja, vatra dornei, … asta ca sa nu intram si pe valea prahovei…

sa revenim totusi cu picioarele in new mexico si sa mai zicem ca privelistea din varful partiilor este superba. pe partea cealalta (a partiilor) se zareste albuquerque jos de tot in campie, iar terasa suspendata nu te faca decat sa simti mai bine inaltimile la care esti (+3100m). exista si o telecabina care leaga orasul direct cu varful partiilor, cica ar fi cea mai lunga din lume cu cei 4320m ai sai. de aici nu ne mai ramane decat sa coboram si sa admiram biciclistii care coboara si ei odata cu noi, dar pe 2 roti. din statiune nu ne ia mult sa ajungem la autostrada noastra (I-40) care ne duce direct pana acasa in doar 530 de mile (inmultiti voi cu 1.6 pt kmetrii).

vezi toata galeria de poze »

drumul e relativ lejer, o tii doar drept spre est si singura grija e sa nu te prinda noaptea in texas ca ai limita speciala acolo pe timpul noptii (65mph). asa ca profitam de limita de 75 din new mexico dupa care schimbam soferul astfel ca ioana conduce prin texas pentru ca in oklahoma sa preiau din nou eu volanul. daca tot am fost doar copilot prin texas panhandle (manerul tigaii texane cum se mai cheama zona, are si oklahoma maner dar mai micut - dupa posibilitati) am zis ca sa ma prostesc cu aparatul foto … si asa am incalecat pe un maner de tigaie si v-am povestit povestea cu new mexicoul (editiia vara/toamna 2008)

vezi toata galeria de poze »

dupa un somn sub rafalele de ploaie, dimineata nu a putut sa ne ofere altceva decat tot ploaie. cu planurile de ture pe munte distruse ne-am reorientat si am decis sa ne urcam in masina si sa ne plimbam prin zona. ne-am dichisit cat am putut de repede printre picurii ploii si am sarit peste micul dejun la cort cu gandul ca gasim un restaurant unde sa luam micul dejun. nu a fost usor avand in vedere avantul nemaivazut al newmexicanilor de a mananca in oras. astfel ca am sarit peste mitingul din fata unui ihop (international house of pancakes) si ne-am oprit la o coada mai mica la un denny’s unde nu am stat decat 15 minute la coada, plus 40 de minute pana s-au facut ochiurile si sunca prajita . pentru prima oara de cand suntem in state am avut parte de o servire atat de lenta. infine, cu burtile pline ne orientam spre taos cu gandul la turul unor sosele “pitoresti” (scenic byways) prin muntii new mexicoului.

intai intram pe valea raului rio grande si ne oprim fix in punctul unde se terminau expeditiile cu barca pe rau. am gasit si noi un obiectiv interesant de vizitat cu ajutorul unui centru de informare turistica: podul peste cheile raului rio grande (rio grande gorge). era doar la 40km de unde eram si demult vruiam sa vizitam niste poduri de astea mari. intai insa ne-am strecurat cu greu pe stradutele taos-ului, cea mai laudata statiune de ski (si nu doar) din new mexico - ma rog, statiune de ski e mai sus, jos e doar orasul. pana la pod am mai admirat drumul flancat pe de o parte de munti inalti ascunsi insa de norii josi iar pe cealalta parte puteam ghici adancul canion sapat de rio grande in solul gri-verzui. ajunsi la pod am ramas muti de uimire, raul se zarea cu greu undeva jos. oficial podul este la peste 200m de nivelul raului (asta am aflat-o doar acasa). ploaia nu ne-a lasat sa ne bucuram complet de priveliste dar pentru asta tot ne-am plimbat pe toata lungimea podului pentru a vedea cat mai bine canionul. tot acasa am aflat ca pe acest pod s-ar fi filmat scene din mai multe filme printre care natural born killers (cand cei doi se casatoresc), wild hogs, etc.

vezi toata galeria de poze »

cu pofta de adrenalina satisfacuta am zis ca sa facem turul taramului fermecat (enchanted circle drive), un circuit care pleca din taos si traversa mai multe zone montane. dupa ce am tot dat tarcoale muntilor am reusit sa intram si intre ei pentru a-i vedea cat mai de aproape. am traversat cateva statiuni mai mici de ski (red revier, enchanted forest, angel fire) si multe vai montane. turul s-a ridicat la numele lui, mai ales cu ajutorul vremii ploiase si a norilor care se rostogoleau de colo-colo. cu timpul scurt insa am zis sa gasim o legatura mai rapida spre oraselul unde campasem noi astfel sa nu ne prinda noaptea pe drum. nu stiu de ce eu eram stresat ca am lasat cortul singur cuc, asa ca intr-un fel ma grabeam sa ajungem cat mai repede inapoi. ploaia se intetise tot mai tare iar drumurile parca ne duceau spre nicaieri. la un moment dat am ratat o intersectie si dupa cativa kilometrii ne-am trezit ca intram in viteza pe un drum de pietris … ooopsss. ne-am intors inapoi si am gasit unde gresisem, drumul bun insa s-a ingustat si el iar din loc in loc treceam peste poduri tip gard pentru a nu lasa animalele sa treaca. pe langa toate astea aveam si o limita de viteza mica (~40kmh). traversam vai de munte pustii iar atmosfera de seara ajutata de ploaie si nori facea ca totul sa para ireal - eram cu adevarat pe un drum “fermecat”. am razbatut pana la urma si am iesit la liman in las vegas … nuuuu, nu cel cu casinouri . aici am oprit pt benzina si sa mancam o pizza. dupa mai bine de juma de ora de stat dupa o pizza (ce ziceam de servirea lenta?) am plecat spre pecos unde ne astepta cortul nostru plouat ciuciulete pe durata intregii zile. culmea, in camping mai era lume, nu plecasera toti. ploia se oprise insa, iar pe drum chiar zarisem o gaura mare in nori prin care se vedeau stelele.

vezi toata galeria de poze »

va urma …

am fost din nou in excursie … stim, stim, iaraaa? ei bine de ce nu? aveam in fata un week-end de 3 zile si am zis ca trebuie sa mai studiem salbaticiile pecosului prin care ne-am plimbat unpic si anul trecut cu ocazia aceluiasi week-end de 3 zile. din pacate imediat la iesirea din oklahoma city am intrat intr-un blocaj destul de serios in care am pierdut vremea spre o ora. norocul chiorului, orasul are parte si el de cate un blocaj mare din ani in pasti si noi am nimerit fix in unul. ne-am extras cu greu din el dar nu inainte de a trece vreo ora. nu iesim bine ca intram in altul, de data asta unul micut de numa 10 minute. macar am avut spectacol asigurat cu fulgere peste tot in jurul nostru, si cate un tunet pt moral. incepem si noi sa ne miscam in ritmul planuit abia dupa vreo ora jumate in care am facut si noi 50 de mile (din totalul de peste 500). de aici drumul a fost normal cu o pauza pentru somnul de noapte la un motel in tucumcari (new mexico).

ziua de sambata se anunta frumoasa asa ca am plecat repede la drum pentru a ajunge cat mai rapid in pecos. fara prea multe peripetii am poposit la centrul turistic din orasel pentru a ne cumpara harta cu rezervatia … evident ca era inchis din nou (ca si anul trecut) - nu se lucreaza de sarbatori. oarecumva dezamagiti am inceput urcusul spre varful vaii unde urma sa ne punem cortul si de unde sa pornim pe trasee. nu aveam decat o harta schitata cu cateva distante pe ea asa ca am zis ca pentru prima zi sa mergem pe ultimul traseu de anul trecut, cel cu pesterile. atunci ploaia ne-a intors din drum asa ca vruiam sa urcam cat mai sus si sa cautam o poiana sau lac, orice la altitudine. vorba vine la altitudine ca plecasem pe traseu de pe la peste 2500m. am reusit sa mergem foarte rapid pe poteca si dupa vreo 2 ore eram la punctul unde cu un an inainte ne-a prins ploaia, chiar si acuma tot trageam cu ochiul in spate sa vedem daca nu ne urmaresc iara norii de ploaie. ne stabilim ca si destinatie un lac aflat pe la 3380m si continuam drumul. din pacate era prima zi la munte si prima zi la altitudine, asa ca efectele nu s-au lasat asteptate. am strans insa din dinti si desi stateam si cu timpul prost am zis ca ne tinem de plan. a fost insa cat pe ce sa abandonam din cauza oboselii, a orei tarzii (5 dupa-masa, la 7:30 apunea soarele) si a neadaptarii la altitudine. noroc ca nu am abandonat pentru ca lacul era dupa colt, la vreo 100 de metrii . ne asteptam la o caldare glaciara cu creste in jur, insa lacul era oarecumva in padure si avea o mica lunca intr-o parte iar crestele doar se zareau din padure. nu am stat prea mult la lac, in nici un caz cat pentru un somn la care visa ioana . era oricum rece si iarba uda si am reusit doar sa ne infriguram si sa ne udam la fund. drumul la vale a fost lung dar macar numai trebuia sa urcam (ca numai eram in stare). am ajuns la cort exact cand se insera deja, asa ca am apucat doar sa il prindem mai bine si sa ne pregatim ceva mancare calda (supa minestrone + paste cu branza). nici nu am terminat bine ca a si inceput ploaia.

vezi toata galeria de poze »

va urma …