geOrrge’s experiences

daca pana prin septembrie ma obisnuisem ca veveritele sa fie prezente peste tot in zona si totodata sa fie destul de prietenoase, odata cu venirea toamnei am constatat ca povestea din spatele fabulei lui Topraceanu, aia cu greierele si furnica este foarte adevarata … chiar si la oras .

veveritele din cartier s-au pus pe treaba si au inceput sa adune orice ghinda mancabila, prin fata casei reusind sa observ vreo 3-4 veverite care se cam bateau pt fiecare petec de teritoriu. nu dupa mult timp a inceput transportarea marfii, si ce drum era mai bun decat cel al aerului. veveritele au cucerit cablurile de telefon din zona si le-au transformat in solutia ideala de transport, ne-mai trebuind astfel sa se asigure la trecerea strazilor ca nu cumva sa vina vreo masina. asa ca de mai bine de-o luna asist la un fel de campionat la mers pe sarma, cu doua/trei ghinzi in gura. nu stiu daca se aproprie finalele, dar pot sa certific un lucru - calificarile au fost foarte serioase, cu cateva zeci de probe zilnice la mers pe sarma, trecerea de pe un cablu pe altul sau dirijarea traficului cand doua veverite imparteau aceiasi sarma.

ar fi cazul sa inchei epopeea deja prea lungita a acestei excursii de acum o luna deja. totul a pornit de la vizita surorii ioanei impreuna cu prietenul acesteia si de la cautarea a ceva ce sa le aratam in acest stat dealtfel destul de pustiu. am consultat lista de parcuri nationale, destul de mare de altfel, in care trebuie sa citesti printre randuri ca sa poti selecta ceva care cat de cat merita vizitat si nu in maxim o ora. am reusit sa fac un plan simplu pe baza caruia am fi putut vedea 5 parcuri nationale cu tematici diverse si totul in numai aprox. 450 de mile. aveam la dispozitie 2 zile, un cort si o masina care sa ne plimbe dintr-o parte in alta. astfel am reusit sa vizitam:

Great Salt Planes (= marile campii de sare) - poveste, poze

Alabaster Caverns (= pesterile de alabastru) - poveste, poze #1, poze #2

Little Sahara (= mica Sahara, daca nu v-ati prins) - poveste + poze

Glossy Mountains (~ muntii de sticla) - poveste, poze

Red Rock Canyon (= canionul cu stancii rosii) - poveste, poze

pe langa bucuria iesirii in natura, dupa o vara fierbinte la propriu (o medie de 35-37 de garde zilnic timp de 3 luni) mi-a placut mult faptul ca am reusit sa vad locuri si localitati care nu le vezi pe langa autostrazi, cam ca si cum te-ai plimba printre satele din Salaj ca sa mentin scara la nivelul Romaniei. Am putut vedea cum traiesc intradevar fermierii oklahomieni, le-am vazut asezarile iar in unele locuri am vazut si bucati de istorie prin intermediul cladirilor vechi inca in picioare. si ca si un plus am si simtit cu adevarat aerul Oklahomei, un aer purtat de vanturile puternice care pe alocuri ridica norisori de praf exact ca in cantecele celui numit initiator al curentului bluegrass, Woodie Guthrie.

(ruta pe care am urmat-o)

(ruta transpusa peste intreaga harta a statului Oklahoma - dunga albastra delimiteaza statul)

din studiile mele in statul Oklahoma ar exista doua parcuri nationale aflate pe niste zone desertice cu mult nisip, dune si tot ce mai trebuie. noi am vizitat-o pe cea numita Little Sahara. defapt ne-am invarit in jurul micului desert pt a cauta puncte de observatie cat mai bune dar nu prea am gasit. accesul in interiorul desertului se putea face numai cu ajutorul ATVurilor dar numai daca detinea-i unul, de inchiriat ne putand gasi la fata locului.

a fost unpic enervant odata ca eram acolo si nu putea sa zarim dunele destul de mari (12-17 metri inaltime) decat de la distanta, iar pe de alta parte pt ca ii vedeam pe toti cum se distreaza conducand ATVurile pe piste amenajate, sau nu, prin nisip. am stat asadar si am privit din cateva puncte, iar dupa ne-am urmat drumul nostru …

dupa cum ati vazut poate deja in site-ul de poze am fost si in cea mai mare pestera de gips din lume. asta o spun administratorii ei, nu am luat metru sa o masuram. si daca l-am fi luat nu prea am fi avut voie dupa spusele lor. am ajuns seara in oraselul freedom (ro: libertate) care era dat ca punct de reper in gasirea parcului national din jurul pesterii. toata aria seamana a zona carstica, sunt mai multe pesteri in zona, multe rupturi de teren, mici canioane … tot tacamul.

am ajuns dupa ora 5 (cand era deja inchis biroul de informatii turistice) asa ca am zis sa ne gasim loc de campare in zona si dimineata sa facem vizita in pestera. cum nu stiam regulile locului o intrebam pe o tanara americanca ce statea plictisita pe banca din fata biroului de turism. ne zice ca sa ne alegem unde vrem noi (in spatiile alocate camparii) si dimineata vom plati taxa de 8 dolari pe cort. alegem fundul unui canion amenajat pt camping pt a fi feriti de vantul ce a batut puternic toata ziua. dupa ce cu greu gasim un loc de cort liber - era plin de cercetasi in ture de speologie - am instalat cortul (imprumutat de la un coleg de-al ioanei) si am zis ca trebuie sa mancam ceva. nu aveam nimic la noi, asa ca am mers pana in sat … ahhh, oras, unde am gasit un fel de magazin satesc langa o benzinarie. inainte de a face cumparaturile am inspectat centrul vechi al oraselului cu caldiri din filmele western … bank, saloon, town office, dar cam prafuite si parca parasite …

ne intoarcem la cort si dam drumu la gratarul anexat locului nostru. seara a trecut incet dar amenintarea furtunii prognozate de multi m-au facut sa nu adorm imediat. la un moment dat m-am trezit din cauza a doi caini ce se fugareau pe langa cortul nostru, … erau coioti defapt desi unu era cam negru si cu aspect de lup. din cauza lor dimineata am aflat ca vecinii de cort au cam stat treji peste noapte.

dimineata am inspectat rapid cu ioana zona, gasind si o pesterutza numita pestera ursului. dupa ce s-au trezit si tinerii nostri companioni (sora ioanei cu prietenul) am mancat unpic, am strans si am plecat la biroul de turism sa ne inscriem la vizitare. aflam ca intram cu tura de la ora 11, asa ca mai lenevim prin zona pana la ora precizata. intrarea in pestera seamana oarecum cu cea in ghetarul de la scarisoara, doar ca avenul de la intrare e de proportii mult mai mici. am uitat sa precizez ca aceasi tanara americanca de aseara era si ghidul nostru, iar daca va ganditi ca somnul de peste noapte a facut-o sa-si piarda plictiseala va inselati. cu mare lene a inceput sa ne povesteasca poezioara ce o avea in cap facandu-ne mai mult sa ne hlizim rautacios. incepem inspectarea pesterii, eu raman la coada sa fac si pozele asa ca am mai scapat din povestile spuse. am prins numai ca pestera a fost folosita ba de cowboy sa se ascunda sau ca tabara, apoi dupa ce a fost inceputa explorarea ei a primit incet scop stiintific.

alabastrul, o forma de gips, este scos in evidenta in toata pestera de luminile dibaci dispuse de administratori. la ora actuala se lumineaza doar zona in care se alfa vizitatorii, astfel ca restul pesterii sta in bezna gratie multimii de intrerupatoare pe care le manuia cu dibacie ghida noastra. bucata amenajata are o lungime de 3/4 mile, adica aprox. 1 km de-al nostru si la fiecare pas ti se spune sa ai grija ca e ud pe jos si poti aluneca si rupe gatul, sau sa fi atent la cap sa nu dai cu el de pereti. in coada pesterii este o zona unde ni s-a povestit ca in anii ‘50-’60 a fost amenajata pe post de adapost in caz de atac al rusilor … ce vreti, mania la ei acasa. dispunea de provizii de hrana si apa pt aprox. 2 saptmani din cate am inteles, nu am inteles cum te adapostea sa zicem de o racheta nucleara dar ma rog. am iesit prin alta parte din pestera si am optat sa fim dusi cu tractorelul pana la masina , daca tot am platit nu?

cam asta a insemnat vizita noastra in acest parc, un loc in care am zis sa mai revenim sa putem explora zona mai bine. pozele pot fi gasite aici: Alabaster Caverns Park, Alabaster Cavern, plus cateva poze din Freedom le gasiti aici.

un alt parc dragut ce am gasit este cel numit Glossy Mountains (pe o harta nou aparea ca si Glassy Mountains) ceea ce explica si titlul post-ului. acuma nu va inchipuiti ca puteti haladui zile intregi pe potecile acestor munti pt ca nu e asa.

totul este defapt o zona mai arida, plina de formatiuni izolate gen Grand Canyon, de culoare rosie evident. in afara de “colinele” de ici colo in rest totul are aspect de platou rosiatic punctat de cate o sonda, un stalp de curent sau un drumeag ce duce la sonda mai sus amintita. zona de parc este limitata la o “colina” inconjurata de un gard de sarma plin de anunturi de genul ‘atentie la serpii cu clopotei”. asta ma face sa presupun ca toata zona este plina de clopoteii acestora, si nu doar zona de parc. lasam masina in parcarea de la baza “colinei” si o luam la deal pe versant pe potecuta/scara amenajata luand la modul foarte serios in seama sfatul de a ne tine cat mai pe mijlocul ei pt a nu ne clopotzi vreun sarpe. am avut noroc mare cu vremea foarte frumoasa, cer senin si albastru albastru astfel incat peisajele capatau o noua dimensiune extraordinara. sus pe platou cateva sageti ne indica pe unde s-o luam, poteca numai este ingradita asa ca o luam mai dupa ochi, iar in acelasi timp ne si luam gandul de la serpi pt ca totul era ca in palma cu iarba rara si in smocuri.

facem tot turul, admiram un vultur ce se invartea pe deasupra noastra, niste floricele dragute dar mai ales privelistea extraordinara ce o aveai de sus asupra intregului platou. in tot acest timp am primit si raspunsul la intrebarea “de ce muntii de sticla?”, o mare parte din suprafata era acoperita de pietricele mici cu aspect de sticla sparta ce formau un fel de mozaic. ar fi trebuit sa vedem si un sfinx dar nu am zarit nimic, avand si dubii asupra a ceea ce inseamna la americani sfinxul? un cap de om ca cel din bucegi, sau ceva asemanator cu sfinxul egiptean. am coborat inapoi la masina unde inainte sa plecam la drum am observat si poteca amenajata special pt handicapati, dar care nu urca sus pe platou ci intra doar unpic in zona salbatica. per total maxim o ora jumate ne-a luat intreaga vizita.

ps. pozele le gasiti pe http://george.trace.ro/impressum/album.php?id=42