prin kansas, cu avionul dupa dorothy
wknd-ul trecut am tras o fuga la niste prieteni ce stau langa kansas city. era prima excursie pe pamant american doar in doi, adica trei cu noua masina cu tot 
, 350 mile drumul pana la ei, adica aprox 6 ore de mers. am plecat vineri la amiaza sa profitam de cele cateva ore libere obtinute de ioana de la laborator pt a putea ajunge pe lumina in zona kansasului sa ne orientam mai usor. am ajuns chiar foarte pe lumina pe la 7 seara. drumul a fost lejer, majoritatea lui mergand pe autostrada asa ca am avut vreme sa admiram putinele atractii de pe langa drum. desi multi ne-au zis despre kansas ca e drept de drept ce ii am impresia ca partea nord-estica este chiar deluroasa, paduri destul de multe, iarba aproape ca acasa si nu de asta uscata made in oklahoma, iar temperaturi mai normale. parca eram in faget, in timp ce pe partea finala a drumului ne simteam ca intre cluj si turda … adica dealuri chele. ce pot sa mai amintesc aici ar fi denumirile haiose de county-uri (judetele unui stat) prin care am trecut … lyon, le loup (sau asta era rau? sau rapa?), logan 
… si am mai trecut prin orase ca si el dorado, ottawa dar e o moda aici ca orase cu acelasi nume sa fie in fiecare stat aproape. in prima seara am stat la taclale si ne-am mai jucat cu cei doi copiluti ai lui crina si cipri. a doua zi am tras o fuga pana in statul vecin, missouri, sa vedem un spectacol aerian la o baza militara. am ajuns acolo pe la 10-11, ne-am incolonat frumos intr-o parcare imensa improvizata probabil pe o pista de decolare. apoi ne-am incolonat la coada pt autobuzele ce ne duceau la locul show-ului. astfel, am calatorit pt prima oara si cu un autobuz de scoala cum vezi in filme. la locul faptei ne-am holbat in liniste la o gramada de avioane expuse, nu ma pricep la modele si la denumiri da am retinut ca am vazut f-17, b52 sau b25, b2 (cel invizibil pe radar), ceva elicoptere si cateva avioane mai vechi din anii 40-60. ne-am asezat si noi pe asfaltul oferit ca loc de campare si am asteptat in liniste showul aerian ce a urmat. o gramada de acrobatii aeriene cu tot felul de avioane mai noi sau mai vechi, cate unul sau cate 6, parasutisti. nu pot zice care a fost cel mai spectaculos dar pot sa va zic ca in momentul in care un f-18 si-a facut rondul au cam tremurat chilotii pe noi, si era doar la jumatate din viteza de care era in stare … pt a nu sparge parbrizele masinilor din zona si nu numai. ca si nord-estul kansasului, nord-vestul missouriului e la fel de deluros, verde si impadurit, o placere sa te plimbi nu alta, char daca ploua cu galeata. la intoarcere am trecut si prin downtown-ul kansas cityului, oras ce e 25% in statul kansas si 75% in missouri. un downtown comparabil cu cel din oklahoma, cativa zgarie nori, cladiri mari, dar parca mai impozant si totodata mai mare. duminica am stat numa pe langa casa sa ne pregatim pt drumul spre casa care a fost fara peripetii de nici-un fel.
cea mai salbatica si uitata zona de care am dat pana acuma. platou alpin, sau mai bine zis coloradoian marginit de cateva creste si varfuri ce bateau spre 4000m, petece de zapada, aerul rece taios si cateva resturi de cornise pe creste. dupa o mica pauza ne continuam drumul si coboram unpic pana la intersectia cu soseaua spre telluride, o statiune de ski, coborare foarte frumoasa cu soseaua serpuind pe unul din versanti intrand si iesind din padurile ce ne insoteau cu toata altitudina mare. 
vedem si cateva lacuri alpine care iti trageau cu ochiul rau de tot, iar apoi facem un traverseu pana iesim aproximativ pe cealalta parte a crestelor principale astfel incat avem un nou unghi de unde sa privim varfurile de 4000m. 
trecem prin mici localitati montane cu case parca uitate care pe unde si dam in ouray. as putea spune ca ouray-ul m-a impresionat f mult, un orasel mic aflat chiar sub niste versanti extraordinari ceeea ce-i dadea o atmosfera aparte. de aici incepea asa numita elvetie americana, si intradevar peisajul era atat de frumos ca somnul ne zburase si ochii se miscau de nebuni in stanga si dreapta odata ce noi inaintam direct spre versanti in cautarea unei inguste trecatori prin care sa ne strecuram pe partea cealalata. nu iesim bine din ouray ca dam de o cascada de toata frumusetea ce trecea pe sub sosea. luam tot mai multa altitudine, versantii se accentueaza, valea se ingusteaza tot mai mult, pe o parte a soselei avem versantul, pe cealalta haul de sute de metri, soseaua serpuieste insa fara grija pana ne scoate sus in pas taind in doua creasta ce se inalta si mai sus invaluita de razele soarelui la apus. temperatura scade si ea pana la 0 grade, iar zapada se indeseste desi nu e continua. oprim in varful pasului muntelui rosu sa ne inzapezim unpic si sa ne mai uitam odata in jur. trecem pe partea cealalta intr-o coborare lina pe un fel de platou montan in timp ce noaptea incepe sa ne ascunda din peisaj incetul cu incetul dar nu inainte de a mai trece printr-un pas, pe numele sau molas pass. 
de aici coborarea se accentueaza puternic, noaptea se lasa si noua ocupatie e sa fim atenti la caprioarele si cerbi care sar prin fata masinii sa treaca de pe o parte pe alta. ajungem pe la 10 seara in durango in timp ce singurul lucru ce-l mai visam era dusul si patul moale ce ne astepta. totusi am mai cautat un restaurant sa mancam ceva, desi ora era tarzie am reusit sa gasim unul deschis… somnul ce a urmat a fost o adevarata binecuvantare. 
. nimic nou in rest, liniste completa odata cu meciurile. aseara am fost la o plimbare intr-un parc neexplorat pana acuma … will rogers park … dragutz, cu locuri de picnic (desi era 8:30 seara cand am ajuns noi acolo), bazine de balaceala, terenuri de tenis,… dar cand ajungi la gradinile cu trandafiri e o adevarata frumusete. mai ales seara cand iasa si licuricii si vaile ce taie gradina sunt luminate intermitent de dansul lor, te simti aproape ca intr-un basm colorat de disney … daca mai pui si o luna plina cat o mamaliga atarnata nu foarte sus pe cer obtii un cadru realmente de vis. cum tot nu am inca aparat foto trebuie sa incerc sa substitui efectul pozelor prin text, nu stiu daca-mi prea iasa dar eu incerc. acest parc e cel mai frumos care l-am vazut pana acuma, e drept ca a contribuit mult efectul serii si mai ales al zecilor de licurici … ok, gata cu visu ca incepe mexic-iran 
