the road to … okc
ok, a sosit si momentul marii plecari. nu a fost tocmai usor. o ultima tura la ski la paltinis cu mici peripetii ce se puteau solda cu ramanerea soferului, adica a mea, cu volanul literalmente in maini, dar fara sa mai aibe vreo legatura cu rotile 
, dar despre asta intr-un viitor post. plecarea era pe duminica seara, sambata am tras o tura pe la rude, iar seara urma sa ma intalesc cu niste prieteni pt un fel de farewell beer. a fost sa fie vin pana la urma, si nu chiar putin. am stat la povesti pana spre 10-11 seara, de acolo eu plecand la un chef al altor prieteni ce tocmai se casatorisera … alte vinuri, alte beri. v-am zis de astea ca sa ma pot justifica de ce duminica m-am trezit abia pe la amiaza, si nu total, mai trebuindu-mi 2 ore de lancezeala pt a ajunge la o stare cat de cat operationala. aveam totusi de facut bagajele, care nu erau nici pe un sfert facute. am inceput sa strang lucurile, sa le aranjez pe tabere si apoi sa incep sa le indes in cele 2 gentzi. dupa 10 minute de chinuri realizez ca nu-s destul de mari gentile … inlocuiesc una de-a mea cu alta de la mama unpic mai mare, ne opintim amandoi in ele si reusim sa le inchidem. infine, la 11 jumate seara ma infiintez la matei corvin pt microbuzul de budapesta, evident uit sa-mi iau polarul prevazut pe sub geaca, uit si 2 cd-uri pt niste prieteni ce urmau sa ma conduca, asta eh. pleaca microbuzu, plec si eu, se face cu mana, mai arunc o ultima privire spre catedrala catolica si in lungul strazilor clujului. pe la huedin incepe ninsoarea, una puternica, care ne insoteste pana la budapesta dar scapam de peripetii. cu toate ca in ungaria ne abatem de la drum pt a ocoli un sector de drum blocat de un accident, ajungem in aprox 7 ore la ferihegy, numai ora 6 dimineata 
(, inca aproape 7 ore pana la zborul meu. ma instalez pe un scaun cu geamantanele stivuite in fata mea pe post de perna si dai cu picotitul. fac pana la urma checkinul, ajung in zona neutra, apoi in avion si incep sa ma stresez ca o sa am de stat 13 ore in zgomot de avion, nasol. ajungem la londra, imi amintesc ca mi-am promis sa vizitez orasul, miki sper sa mai fi prin zona, o invitatie ar fi utila 
. ma plimb cu autobuzul intre terminale, tare haios sa mergi pe sensul celalalt, fac iara checkin-ul si ma duc pana la poarta de plecare a avionului meu. evident ca in zona numai erau WCuri asa ca am de asteptat pana in avion. se urca in transatlantic, imi gasesc si eu locul fix in mijlocul mijlocului. pacat de vecinii mei care vor trebui sa se ridice de fiecare data cand vreau eu sa ies. ma asez mai bine in scaun, consult programul teve si aleg chicken little ca prim film de vazut … 8:45 ore de zbor neintrerupt (, trebuie sa fac cumva sa dorm. reusesc dupa al doilea film, ceva drama de 2 lei, nu am avut sange sa ma uit la rain man… ma trezesc odihnit bine, ma uit pe ecranul meu, inca 1 ora jumate pana la chicago …
… aterizam la chicago, era seara si orasul era luminat frumos, eu insa aveam stresurile mele. oare nu mi-au ratacit bagajele?, scap repede de vama?, reusesc in 2 ore sa ajung la zborul meu de oklahoma? sa le luam pe toate pe rand, vama intai. stau la coada la interviu, ajung si incep intrebarile, unde merg, de ce, ce studiaza sotia mea, etc etc. apoi amprentele, iaraaaa!? atunci realizez ca degetul aratator de la dreapta e bandajat in urma unui mic accidet (cel cu volanul) si ma distrez in sinea mea cum o sa arate amprenta mea. scap pana la urma dar fara bandaj, ma duc la bagaje si mi le gasesc printre primele sosite de la avion. fericit ma duc mai departe si sunt indrumat spre linia verde. tre sa bag geamantanele prin scaner, le urc pe amandoua si dupa ma duc sa le ridic. cand sa-l iau si pe al doilea si cel mai mare apare unu’ si-l ia deoparte la inspectie. demn it. oare ce am in el, tzuica e in el sau in celalalt? huhhh, will see. ahhh, sper sa-l mai pot inchide dupa aia 
. ma rog, scap lejer si tipul se apuca sa bage la loc lucrurile, stiva e mare si cand credea ca apus tot mai vede un plasoi mare, si asta e de aici? ohh my 
. se mai chinuie si-l inchide de jumate, eu inchid restul si plec mai departe. evident ca una din genti numai avea rotitze, asta eh. stiam de la ioana ca tre sa predau bagajele imediat pt zborul urmator si apoi sa iau trenul sa schimb terminalul. nu gasesc nicunde unde as putea scapa de bagaje, ajung insa la tren dupa ce urc niste scari cu geamantanele in bratze (23 si 26 de kile fiecare). o intreb pe o tanti de acolo si imi zice ca tre sa merg la terminalul meu cu tot cu bagaje … ufff, ma inghesui cu chiu cu vai in tren. ajung la terminalul meu, urc cu liftu acuma sa scap de scari, tzapa ca dupa vin niste scari de coborat . ma duc la coada de la bilete si pana la urma aflu ca trebuia sa-mi predau bagajele la celalalt terminal, asta eh. ma scap de ele aici si ma duc la poarta mea. am uitat sa zic ca deja simteam cu varf si indesat ca eram pe pamant american … miros dulceag cum nicaieri nu am mai simtit, funduri grase, miros de burgeri si o oarecare mizerie controlata parca, aaah si un stil lent de reactie al celor din aeroport, tipic. evident ca avioul meu are intarziere, cam juma de ora. stam cu totii linistiti, se baga in vorba cu mine o negresa, aflu ca vine din irlanda, ma intreaba de una de alta si apoi remarca cat de bine stiu americana . decolam cu un avion pitic, 2 locuri pe o parte si unu pe cealalta, ca un autobuz . admir iara chicago-ul de sus, arata super noaptea luminile, mai ca as face poze da stiu ca-mi tre un trepied ceva, mai departe vad numai orasele mici. totul avea look-ul unei cafenele cu mesele luminate individual si inconjurate de intuneric, asa aratau oraselele peste care treceam. am ajuns si in oklahoma, ioana ma astepta si abia o tinea o tanti de la paza sa nu treaca linia rosie , imi recuperez bagajele dar de data asta cel fara roti numai avea nici manerul de tras, iar celalalt avusese pana pe stanga plus un mic accident urmat de o gaura intr-unul din colturi. asta eh…
