ce vrem defapt?
iara e luni, iara fac planuri pt wkndurile viitoare, ca pt fostul numai pot face ca a trecut deja. citeam blogurile lui miki si a lui carmen si am putut observa la amandoi o foame de a fi in alt loc. o foame pe care o simtim cu totii cand suntem satui de ceea ce facem. si eu acuma ma gandesc ce fain o fo in wknd. desi am rabdat frig, m-am tarat printr-o pestera, am mers peste 2 ore pe coclauri pe la 3-4 dimineata sperand sa ajung odata sa dau de un loc cald. acuma stau la caldurica pe calculator si vreau sa ma plimb noaptea prin padure chiar daca e frig si din cand in cand 2 okisori mai sclipesc in noapte 
. carmen, daca ai fi continuat jobul din state ai fi simtit la fel despre el acuma?, sau ar fi devenit altceva? e adevarat ca fiecare pastreaza despre locurile pe unde a fost amintirile cele mai placute si dupa ani acestea pot da o aura de “mic rai” acelui loc. si acuma tin minte turele la straja, bodoganeala lui miki in gara din cluj ca merem la ski pe iarba si ca stie el bine ca asa va fi. si a fost cu iarba, si? eu tin minte ca a fost extraordinar, mai ales vanatoarea de dusuri libere din camerele cu baie de la etajele inferioare din cabana veche . credca am deviat unpic de la ce vruiam sa zic, defapt am si uitat ce vruiam sa zic ca am cazut in amintiri. sambata noaptea stateam intr-o pestera si asteptam sa ies sa merg la caldura, admiram rotocoalele de abur de la respiratia mea. cum se invarteau si apoi dispareau incet in fascicolul frontalei .. .pt cateva minute. ametitoare experienta, la propriu. in tot acest timp imi imaginam cum ar fi fost sa pozezi acest abur? oricum nu se putea surprinde racoarea galeriei, cizmele de cauciuc din picioare si simtamantul ca esti underground la peste o ora de mers pana la iesire.
Bine zici, george! Cum am zis shi io “iarba de peste gard”…Mah, e tactica de supravietuire in pastrarea memoriilor frumoase…Ideea e ca daca esti in munca pana-n gat, tre sa gasesti un spatiu in care sa evadezi din prezentul care iti apasa unmerii.
carmen — 31 October 2005 @ 2:02 pm
cine o zis ca vrem ceva vreodata
?
traim o chestie, o savuram (de preferinta) si apoi o luam de la inceput sau ne amintim de altceva.
suna trist dar se pare ca ne satisface
marius — 1 November 2005 @ 1:56 am
Misto postu’ George, are un lirism care merge bine cu nostalgia generata de unele remarci.
Plictiseala si rutina sunt boli ale modernismului, traim intr-o societate bolnava pentru ca ne permitem luxul de a avea tot ce ne trebuie pentru a ne tine fizicul multumit. Si atunci normal ca simtim mereu o agitatie de a cauta o solutie, de a gasi leacul pentru nevroza citadina in care iti vine sa-ti bagi picioarele si sa o iei pe paduri … cu linii aeriene ieftine de preferinta.
cipri (miki) — 1 November 2005 @ 11:24 am